Dragoș Iancu – pivotul care a îmbrăcat timp de cinci sezoane tricoul Potaissei Turda va părăsi în această vară clubul turdean.

La finalul perioadei petrecute la Turda, Dragoș a vorbit despre acești cinci ani (întregul interviu îl puteți citi pe site-ul nostru:

„Rămân cu experiențe memorabile precum câștigarea Cupei Challenge. Rămân cu meciurile în care scopul comun al echipei a fost să dăm tot ce e mai bun din noi și de cele mai multe ori ne-a și ieșit. Rămân prietenii pe care i-am cunoscut aici, experiențele în care am “crescut”, rămân cu momentele dificile pe care uneori sportul îl presupune. Rămân cu echilibrul pe care, în general, îl avem în viețile noastre, dar pe care nu tot timpul suntem pregătiți să-l vedem.” a declarat Dragoș.

„A fost o perioadă de timp în care am învățat foarte mult despre handbalul românesc, despre mine, despre valorile mele și sunt recunoscător atât pentru suport, cât și pentru provocările primite. Pe aceasta cale vreau sa le mulțumesc oamenilor care au intrat in viața mea pentru că de la fiecare am avut de învățat câte ceva.

Cupa Challenge mi-a adus titlul de campion și rămâne printre cele mai frumoase amintiri de la A.H.C Potaissa.” a continuat acesta.

La final a ținut să transmită și un mesaj suporterilor turdeni:

„Vă mulțumesc pentru suportul oferit în acești 5 ani!

Să primiți în continuare cu la fel de multa căldură, în casele voastre, handbalul turdean pentru că echipa A.H.C Potaissa mereu s-a bazat pe sprijinul vostru”

Îi urăm mult succes în experiențele viitoare și multă sănătate!

Mulțumim, Dragoș!