Interul dreapta, Roman Zacaciurin a semnat cu AHC Potaissa Turda.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani revine la formația noastră, după un singur an petrecut la AHC Dunărea Călărași.

Roman Zacaciurin a acordat site-ului nostru un scurt interviu după ce a semnat cu AHC Potaissa Turda.

Ai revenit la Turda. Cum te simți?

În primul rând, aici ne simțim ca acasă! Și eu și familia mea, consideră acest oraș ca fiind acasă. Ne place Turda, atmosfera și oamenii de aici. Un alt lucru extrem de important este siguranța de aici, viteza cu care se schimbă și se dezvoltă Turda. Infrastructură, sport, afaceri, proiecte internaționale, investiții, toate aceste domenii cresc. Când ești înconjurat de profesioniști – este foarte motivant

Care este obiectivul tău pentru perioada următoare?

Este multă muncă. Trebuie să recuperăm timpul pierdut în timpul pandemiei. În acest an vor fi noi sarcini, noi provocări. Trebuie să muncim din greu, pentru ca planul de pe hârtie să se transforme într-o medalie la finalul sezonului.

Ce ți-a lipsit cel mai mult?

Nu există un lucru clar, care mi-a lipsit mai mult. Când am ajuns prima dată aici, m-am îndrăgostit imediat de acest oraș, de atmosferă, ritmul și stilul de viață al oamenilor. Îmi place liniștea acestui oraș, frumusețea și natura sa. Nu pot desprinde un singur lucru, așa că pot să spun că – cel mai mult din Turda, mi-a lipsit Turda.

Roman va fi prezent mâine, la reunirea lotului formației noastre. Reunirea este programată vineri, 3 iulie, la ora 11:00.