Sala „Gheorghe Barițiu” din Turda au fost plină astăzi de copiii care vor să calce pe urmele „magnificilor”.

Peste 150 de copii, băieți și fete, au fost prezenți astăzi la preselecție, sub îndrumarea antrenorilor Mihaela Tivadar și Ciprian Tivadar (la fete), respectiv Aurel Oroian și Iulian Alexandru (la băieți).

De luni, copiii vor începe antrenamentele sub coordonarea antrenorilor de la AHC Potaissa Turda.

Preselecția a început la ora 10, cu grupa de copii (6-7 ani), apoi de la ora 11 a fost grupa de copii 8-9 ani, iar grupa de copii (10-11 ani) a intrat în sală la ora 12:00.

„Și pentru mine a fost o experiență, nu am mai lucrat cu fete atât de mici , dar mi-a plăcut foarte mult. Mă bucur că au răspuns așa de mulți copii, sau mai degrabă părinții care i-au adus și mai așteptăm și alți copii care să vină. Știu că mulți au avut alt program, dar îi așteptăm și pe cei care au lipsit azi.” – Mihaela Tivadar.

Un scurt rezumat al acțiunii de astăzi puteți urmări aici: https://bit.ly/30MjwDx